Plantează un copac cu numele tău

Plantează un copac cu numele tău

Peste 500 de copaci plantați în comuna Zadareni, un succes pentru comunitate și partenerii implicați

Pe parcursul a două zile, 31 martie și 1 aprilie, comuna Zadareni a devenit scena unei acțiuni de amploare în domeniul protecției mediului. În total, peste 500 de copaci au fost plantați de către copii, membrii comunității și partenerii implicați, într-un efort comun de a crea un mediu mai verde și sustenabil. În data de 31 martie, elevii din comuna Zadareni s-au mobilizat și au plantat cu entuziasm primii copaci. Prin acest gest, tinerii și-au arătat angajamentul față de protejarea mediului înconjurător și au învățat despre importanța responsabilității ecologice.

Acțiunea a continuat și în ziua de 1 aprilie, când membrii comunității și partenerii s-au alăturat eforturilor de înverzire a zonei. Împreună, ei au contribuit la plantarea a peste 500 de copaci, un rezultat impresionant care va avea un impact semnificativ asupra calității vieții în Zadareni. Această inițiativă a fost realizată de Asociația MadCity în parteneriat cu Primăria Zadareni, având ca parteneri Sufrageria Arădeană, Rotary Club Arad Cetate și Direcția Silvică Arad. Această colaborare a permis o mobilizare exemplară a comunității și partenerilor, toți având un scop comun: îmbunătățirea mediului înconjurător și conștientizarea importanței protecției naturii. Acțiunea de plantat copaci în comuna Zadareni reprezintă un model demn de urmat, un exemplu de implicare civică și responsabilitate ecologică. Inițiativele precum aceasta demonstrează că, prin eforturi comune și cooperare, putem avea un impact semnificativ asupra mediului în care trăim și asupra viitorului pe care îl oferim generațiilor următoare.


Împădurirea terenurilor și îngrijirea pădurilor au rol important în absorbția și stocarea dioxidului de carbon, în reducerea eroziunii solului, creșterea retenției apei în sol, precum şi la conservarea speciilor de floră şi faună. Copacii plantați pe un teren ce aparține Primăriei au fost selectați în funcție de proprietățile solului.
Plantarea arborilor este o acțiune ecologică importantă care influențează funcționarea întregului ecosistem. Copacii, produc oxigenul atât de necesar vieții, absorb dioxidul de carbon și reduc semnificativ zgomotul. Contribuie la reglarea temperaturii mediului inconjurator – ceea ce este deosebit de important în zilele caniculare. Reglează circuitul apei in natura, previn inundațiile și seceta. Prin plantarea copacilor avem grijă nu doar de peisaj, dar protejăm de asemenea clima și contribuim la protejarea biodiversității.

Orice companie, organizaţie sau instituţie poate participa la program! Primăria este cea care recomandă şi avizează zonele pentru plantări. Voluntari din cadrul companiei/ organizaţiei vor planta copaci sau alte plante.